Palatul uitat într-o curte – sau cum s-a ruinat trecutul cu tot cu ziduri
Un palat baroc ascuns în centrul Clujului spune povestea nobilimii transilvănene și a nepăsării de azi. Hai să vedem, din nou, cum ne batem joc de trecut!
Descarcă GRATUIT cartea „HAI SĂ FIM OAMENI - mic ghid de regăsire” de AICI | Ne poți urmări și pe: TikTok, Facebook, Instagram și poți da subscribe acestui canal de Youtube. Mulțumim! Iar dacă ai un secret de oriunde din țara asta, un loc special, un om sau o poveste, trimite-ni-le pe secreteleromaniei@gmail.com și, dacă sunt tari de tot, le publicăm!
În Cluj-Napoca, la doi pași de cafenelele care vând flat white cu lapte de ovăz și nostalgie urbană, e o curte care parcă se ascunde de lume. Sau lumea a ascuns-o atât de bine, încât și-a uitat gloria de altădată.
În curte, în tăcere, zace un palat. Sau, mai bine zis, abia se mai ține un palat care pe vremuri era o declarație de statut, o carte de vizită cu fronton baroc și balcon de fier forjat. Azi? O ruină discretă, care pare că încearcă să nu deranjeze lumea modernă din jur.
Cine a fost Pál Thoroczkay
E palatul lui Pal Thoroczkay, fost comite suprem de Turda. Și dacă numele nu-ți spune nimic, nu-i vina ta. Ci a noastră, a tuturor, că ne batem joc de istorie cu aceeași lejeritate cu care montăm termopane pe cetate.
Dar hai să dăm nobilimii ce e a nobilimii...
Comitatele Transilvaniei – cum funcționa puterea nobilă
În Transilvania medievală, România nici măcar nu era o idee, dar comitatele erau treabă serioasă. Se numeau vármegye, adică „comitat de cetate”, și aveau la bază un sistem clar: regele Ungariei sus, comitele jos, și iobagul mult mai jos.
Comitele (sau ispánul) era omul care le făcea pe toate:
colecta taxe (și păstra o parte – din grijă pentru economie, evident)
judeca cearta dintre nobili (cu echidistanță părtinitoare)
comanda armata locală (adică toți boierii care veneau cu oamenii lor)
și, desigur, își construia palat – că doar nu era să conducă din cort.
Comitatul era, practic, o combinație între județ, tribunal și club de golf pentru nobilime.
Viața comitelui: între sabie, bal și șemineu de marmură
Un comite nu era vreun funcționar cu salariu minim pe economie. Era barosan.
Avea castel la țară, palat în oraș, trăsură de import și neapărat un dulap plin cu peruci pentru ocazii speciale.
Exemple? Avem. N-au aparținut neapărat unor comiți, ci unor grofi, dar sunt relevante pentru statutul nobilimii.
Palatul Bánffy din Cluj – barocul suprem, cu legende în fiecare colț.
Castelul Bánffy de la Bonțida – cunoscut ca Versailles-ul Transilvaniei. Avea fântână pentru cai. Și povești. Multe povești cu domnițe și domni care trebuiau să le impreioneze live, că n-aveau unde să le trimită dick pics.
Palatul Teleki din Gornești – 52 de camere și, probabil, un coridor dedicat bârfei nobiliare.
Un comite adevărat organiza baluri de trei zile și punea 100 de feluri de prăjituri pe masă, chiar dacă jumătate dintre ele nu aveau nici măcar nume.
Când noblețea devine telenovelă: vrăjitoare, împușcături și falimente aristocratice
Istoria comitatelor transilvănene nu e doar cu săli de bal și candelabre pe care azi le găsești în apartamente decorate „modern” dintr-un bloc cu risc seismic din fundul unui cartier. E și cu:
principese paranoice care ardeau „vrăjitoare”. Anna Bornemisza, soția principelui Mihai Apafi I (și ea fiică de mare nobil transilvănean, familia Kendeffy-Bornemisza). Anna era o femeie inteligentă, cultivată – își însoțea soțul la vânătoare, citea enorm și administra domeniul Făgăraș – dar avea și o latură mai crazy: era obsedată de magia neagră. Se spune că era atât de paranoică, încât se temea chiar și de muște. Credea că ar putea fi vrăjitoare transformate care o spionează!
Iată o conspiraționistă medievală! Ar face ravagii azi pe TikTok! Sub influența ei, la curtea de la Făgăraș au avut loc procese de vrăjitorie: mai multe femei au fost arestate, schingiuite și arse pe rug, sub acuzațiile că i-ar fi făcut farmece stăpânei sau că ar fi adus duhuri rele.
mai erau și grofi care trăgeau cu pistolul în rivali pe motiv de „ai zis nasoale de mine!” În secolul al XVIII-lea, contele Zsigmond Kornis ar fi tras cu pistolul într-un rival care îl calomniase în Dietă, rănindu-l ușor. Incidentul a fost mușamalizat, dar a lăsat în urmă bârfe picante.
sau unii care și-au pierdut averile.Era de notorietate cazul unui grof din Ardeal care și-a pierdut o mare parte din avere la jocuri de cărți în cazinourile din Baden-Baden. Un altul, contele Lázár din Lăzarea, și-a cheltuit averea pe cai de rasă arabi pe care îi importa la prețuri exorbitante, ajungând ca la bătrânețe să trăiască doar într-o aripă modestă a castelului său, restul fiind ipotecat.
Era o lume rafinată, dar plină de slăbiciuni omenești. Un fel de „Bridgerton” cu accente ardelenești și vin de casă în loc de șampanie.
Palatul Thoroczkay – de la fast baroc la ruină urbană
Și acum, să revenim la palatul din Cluj. Construit în jurul anului 1790, de Pál Thoroczkay – comite suprem al comitatului Turda – palatul era o bijuterie barocă: balcon de fier forjat, ancadramente elegante, saloane de recepție la etaj.
Un loc unde s-au dat poate sentințe, s-au semnat alianțe, s-au ținut discursuri savante (și, foarte probabil, s-a jucat cărți până dimineața, iar a doua zi toată lumea era mahmură. De la cărți, evident.)
Azi?
E ca și cum trecutul s-ar fi strâns într-un colț, jenat că mai respiră.
Cazuri similare – alte castele și palate uitate ale Transilvaniei
Palatul Thoroczkay nu e singurul lăsat de izbeliște. Transilvania e plină de astfel de locuri aflate în diferite stadii de degradare. Desigur, există și povești de succes, cum e…
Bonțida – castelul Bánffy a renăscut parțial, mulțumită festivalului Electric Castle. Ce n-au reușit cei care trebuiau să se ocupe de conservarea lui, a reușit scena cu bass!
Foto via
Castelul Kornis – celebru pentru inorogii de la intrare, azi o ruină poetică cu un vibe de Harry Potter abandonat.
Foto via
Castelul Bethlen de la Criș – încă în picioare, dar cu nevoie urgentă de iubire și conservare.
Foto via
Palatul Teleki din Posmuș – din fericire, restaurat, s-a găsit cineva să-l iubească.
Foto via
Unele au fost victime colaterale ale războaielor, altele au fost jefuite de comuniști, dar cele mai multe au fost, pur și simplu, uitate.
De ce ar trebui să ne pese de trecutul nostru
Trecutul n-are pretenții. Nu cere fast, flori sau cover de Instagram.
Dar poate că n-ar strica o restaurare decentă și un amărât de panou care să spună „AICI A FOST CEVA!”. Și, uneori, o poveste spusă bine.
Palatul Thoroczkay e o poveste. La fel ca toate ruinele nobile din Transilvania.
Și nu e vorba doar de cărămizi și balcoane. E despre o epocă în care identitatea se clădea cu gânduri mari, chiar dacă uneori cu mijloace mici. Și, de multe ori, pe suferința celor mulți și oropsiți. Și numai din acest motiv, ca reminder istoric, ar merita să le punem în valoare, nu să ne batem joc de ele!
Azi am avea mijloace, dar n-avem dorință.
Și dacă nu ne trezim, o să ajungem să le refacem la imprimanta 3D. Sau le vom reconstrui din postări virale, în care spunem: „Uite ce frumos ar fi fost… dacă nu l-am fi lăsat să moară….”